summa iru

http://www.youtube.com/watch?v=_GN45kpiOoY&feature=player_embedded

Fericirea

"Happiness is your nature. It is not wrong to desire it. What is wrong is seeking it outside when it is inside."

"Fericirea este natura ta. Nu este greșit să ți-o dorești. Greșit e să o cauți în exterior, în timp ce ea se află în interior."

Sri Ramana Maharshi


descarcarea gratuită a scrierilor lui Sri Ramana Maharsi aici
http://www.sriramanamaharshi.org/booksfordownlaod.html

Meditatia Vipassana - mic îndrumar

Postez, din conținutul experienței mele, o scurtă introducere în meditația Vipassana (Vipassana = Arta de a Trăi).

Această practică a fost adusă la lumină de către Siddharta Gautama - mai cunoscut sub numele de Buddha.

Principiile acesteia sunt de o simplitate dezarmantă:

În viața de zi cu zi, unele gânduri, senzații, sentimente, experiențe ș.a. pot fi interpretate de către Ego ca fiind nepotrivite și ca atare să fie "pitite" în "cutia neagră" a subconștientului. Cu cât această cutie neagră este mai plină, cu atât ea poate avea efecte mai pronunțate asupra calității vieții ființei și poate duce treptat la depresie, boală, suferință șamd.

Să aducem un pic de lumină asupra Egoului. De ce se face referire atât de mult la el în spiritualitate? De ce să dizolvăm Egoul, identitatea, personna?

O definiție simplă a egoului ar fi aceea ca el reprezintă suma tuturor convingerilor pe care o persoană le are despre sine și realitate. Ca exemplu, pentru unii, muzica clasică este delectarea supremă, iar pentru alții - un chin. Fiecare interpretează același fenomen (în exemplul nostru muzica) în funcție de propriul ego.

Așadar, egoul,identitatea, personna, se manifestă ca și o "gaură a cheii" proprie prin care experimentăm realitatea. Este o interpretare, un filtru. De aceea, pentru unii viața este o suferință, iar pentru conștiințele trezite este fericire infinită, un miracol neîntrerupt.

Științele moderne (cum ar fi cuantica, psihologia și nu numai) demonstrează (experimental) din plin realitatea personală.

(Adnotare: rog pe cei specializați în cuantică și psihologie sa vină mai multe detalii)

Să revenim la subconștient. Mecanismul prin care subconștientul se golește este foarte simplu. Nu este nevoie decât de conștientizarea și acceptarea conținutului său (parțial sau total). Aceasta se întâmplă din plin în timpul meditației Vipassana.

Simt nevoia să aduc o mică lămurire sumplimentară referitoare la mecanismul gândirii:

Divinitatea a creat totul. Actul creției este încheiat, dar prin fiecare ființă, totul este re-creat infinit, aici și acum. Așadar, putem spune ca tot ce este creat există deja aici și acum.

Ca atare, toate gândurile sunt create și traversează creierul nostru, în fiecare clipă. Cum se face totuși că noi "auzim" decât anumite gânduri? Explicația stă în faptul că egoul are o "gravitație" proprie, atrăgând îndeosebi acele gânduri care sunt pe frecvența sa, pe vibrația sa, sau altfel spus, acele gânduri care sunt de interes pentru el și cu care se asociază natural, spontan.

(Adnotare: Și aici, cei specializați în fizică cuantică pot completa din belșug. Pe scurt, experimentul celor două fante demonstrează experimental cum totul există vibratoriu și devine corpuscular în prezența observatorului.)

Ce se întâmplă în timpul meditației? Chiar dacă mutăm atenția pe respirație, mintea continuă să lucreze. Egoul continuă să "atragă" gânduri. Dat fiind faptul că, așa cum este recomandat, avem ochii închiși și suntem într-un mediu liniștit, mintea nu va mai putea atrage gânduri legate de percepția realității exterioare, ci pe cele care sunt deja stocate în realitatea personală - în "cutia neagră" a subconștientului. Lumina conștienței începe sa vadă, treptat, ceea ce am îngropat în noi.

Cum se meditează.

Nu există o procedură strictă, avem totuși un set de recomandări de care este bine să ținem seamă:

- Ne retragem într-un mediu cât mai liniștit, fără să fi mâncat recent (sau poate doar ceva foarte ușor);

- Ne așezăm într-o postură comodă, cu spatele drept și mâinile împreunate peste abdomen. Dacă amorțim sau postura devine puțin dureroasă, ne schimbăm ușor poziția în așa fel încât să stăm relaxați;
- Ne mutăm atenția pe fluxul respirației. Observăm cum fluxul de aer generează o ușoară gâdilătură la nivelul perilor din interiorul nărilor;

- În paralel, putem "auzi" gândurile din minte. În mare parte sunt gânduri din subconștient. Pot apărea imagini, sunete, chiar melodii, frânturi de amintiri. De asemenea, putem simți furnicături, senzații de ușoară căldură ș.a.;

- Nu ne împotrivim deloc fluxului de gânduri sau imaginilor, emoțiilor, senzațiilor șamd. Doar le observăm, ne "uităm" la ele cu îngăduință. Le acceptăm, sunt ale noastre;

- Rămânem cu atenția pe fluxul respirației, este foarte important. Nu plecăm cu gândurile, emoțiile, senzațiile, doar le observăm. Rămânem pe respirație.

Nu aș vrea să merg mai departe de atât. Mi-am propus ca prezentul material să reprezinte un mic îndrumar. Putem practica meditația Vipassana zilnic, 15-30 de minute, dimineața și seara. Sunt ființe care simt spontan când să mediteze.

Începătorii care practică repetat, serios și onest, vor simți în foarte scurt timp rezultate foarte palpabile, cum ar fi: o stare mentală mai calmă, mai îngăduitoare, mâncat și dormit mai sănătos și mai puțin, tonus fizic.

Treptat (desi sunt ființe care atunci cand se apucă de practică sunt atât de pregătite vibrațional încât fac salturi imense, până la iluminări spontane), ne reamintim însușiri Divine din natura umană pe care le-am uitat, fiind tot mai preocupați de realitatea personală:

- intuiția - vom auzi voia lui Dumnezeu prin intermediul ei;

- creativitatea - vom depăși cu mare ușurință provocări pe care le consideram de nerezolvat pentru pregătirea, condiția sau intelectul nostru;

- compasiunea - începem să îndrăgim și să înțelem toate ființele vii;

- percepția neinterpretată - ne bucurăm de ceea ce suntem și percepem, de miracolul vieții, așa cum este el aici și acum;

- înțelepciunea - atragem lângă noi din ce în ce mai multe ființe care simt liniștea și compasiunea din noi.

Lista poate continua, fiecare experimentează pentru sine, până la urmă, așa cum alege, însă cu voia Divinității.

Aștept cu inima deschisă comentariile și contribuțiile voastre.

Mulțumesc.

PS> mai multe aici:

http://www.scribd.com/doc/25929913/ARTA-de-a-TRAI-Meditatia-Vipassana-completa

Nu am nimic sa va ofer. Nimic sa va ajute. Nimic sa va faca sa zambiti. Nimic sa va aline.

Nici macar nu va pot spune ca va iubesc. Nu stiu ce inseamna a iubi. Multe vreme mi-am dorit sa aflu. Acum, s-a dus si asta.

Nici macar nu stiu daca existati sau nu. Chiar daca ne-am fi intalnit si ne-am fi imbratisat, direct, fizic, chiar si asa ar fi trebuit, cu onestitatea pe care o accept si o imbratisez ca pe aproape singura cale, sa recunosc ca sunteti doar ceea ce percep.

Suna trist? Suna intelept? Suna ridicol? Suna inocent?

Nu-mi pasa. Oricum ar suna. Sunt cuvinte venite direct din inima. Oneste.

Cauta in inima ta, adanc, rebel, cu inversunare, cu manie aproape, dar inainte de toate cu infinita onestitate.... si vei vedea ca nu este vorba despre nimic altceva decat despre TINE. In toata cautarea ta te cauti pe TINE.

Povestea vietii mele se deruleaza in fata ochilor. O sa va stresez din nou cu acelasi lucru: onestitate. Se deruleaza in fata ochilor cu onestitate. Mi-a trebuit curaj sa iau decizia aceasta. Decizia de a fi onest.

ONEST.

Ca o paranteza: totul incepe, de fapt, din momentul in care te decizi sa ai curaj. Curajul de a fi ONEST.

Povestea vietii mele e ca oricare alta. Ca si a TA. Cu bune si rele. Doar un singur lucru as vrea sa spun despre:

Ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost sa aduc fericire. Vehement, pana in clipa in care am vazut ca nu pot. Cand am vazut asta... poate e amuzant, mi-a venit in minte un vers al lui REM din Losing my religion: "Life is bigger!"

Atunci, Sorin a murit. In acea clipa am zis: FIE!

Nu mai port purta vreo haina. Vreun fard. Ma bufneste rasul. Nu mai pot fi cu voi aici. Simt ca aceasta este ultima mea postare.

Am dat la o parte tot. A ramas mai nimic. Nu mai gasesc vreun alt sens decat acela de a asista la viata. De aceea, ma intorc la viata.

Un ultim lucru va cer. Ca pe un favor, ca pe un capriciu aproape vi-l cer:

Aveti curaj sa fiti onesti!

Intoarcerea din... Silent Retreat

Asa cum am fagaduit (unora), impartasesc "realizarile" avute in Silent Retreat.

Am sa va rog sa nu credeti nimic din ceea ce veti citi. Este experienta mea personala. Daca ceva din ceea ce va impartasesc este un adevar (aplicabil) si pentru voi, veti simti intuitiv instantaneu.

Inainte de toate, de ce am intrat in Silent Retreat.

Am simtit ca sunt inconjurat de fals si am vrut sa vad sursa acestei falsitati.

Premisele de la care am plecat in Silent Retreat.

Am pornit de la ideea ca tot ceea ce gandesc poate fi fals, intrucat gandirea este intoxicata puternic de catre convingeri, sisteme de credinte, constructe filosofice, educatie s.a. Ca atare, tot ceea ce credeam despre orice aspect a fost ignorat de la bun inceput.

Intrebarea din Silent Retreat.

Cine sunt cu adevarat?

Oricine poate lua un A4 blanc pe care sa inceapa sa raspunda la aceasta intrebare, am fost tentat sa fac si eu asta.

In Silent Retreat se recomanda sa lasi intrebarea sa se cufunde in liniste. Nu e vorba de linistea din camera, e vorba de linistea lipsei raspunsului. Fireste, mintea raspunde instantaneu, va veni cu un car de raspunsuri intr-o miime de secunda. Dar cum am plecat de la premisa ca tot ceea ce vine din minte poate fi fals, am ignorat (doar am observat) raspunsurile venite din minte.

Astfel, am realizat ca nu stiu cine sunt, ci doar ca pot sa cred ca stiu cine sunt. Daca inlaturi absolut orice idee despre tine iti va fi imposibil sa mai raspunzi la intrebarea de mai sus.

Ce ramane? Doar intuiesti ca esti. Percepi ca esti viu/vie.

Multumesc lui Mooji pentru aceasta. Prin el a venit la mine (foarte clar, intrebarea aceasta o am de cand ma stiu) intrebarea lui Ramana: Who Am I?

Raspunsul nu stiu de unde a venit.

Ce defineste fiinta umana.

Daca inlaturi ideea despre tine, vei intui ca esti.

Cand doar intuiesti, vezi clar "nevoile" primordiale ale fiintei.

Fiinta vrea sa traiasca. Pentru a trai, fiinta trebuie sa manance, sa bea si sa aibe adapost.

Mintea numeste acest aspect "supravietuire".

De aceea vedem in fiinta noastra "nevoi" legate de "supravietuire". Aceste nevoi sunt de multe ori cosmetizate si apar in intelect sub alte forme. Daca simtiti nevoia, voi detalia.

Orice altceva precede "nevoii de a exista"... este personal.

Fiinta vrea (fundamental) sa existe, asa si persoana vrea sa traiasca. Fiinta exista pur si simplu, in schimb persoana este un construct mental.

Persoana se defineste prin doua aspecte: teama si placere. Fie ii este teama sa inceteze sa existe, fie cauta necontenit placere.

Din teama se nasc eschivele, fardurile, "tacticile si strategiile existentiale".

In Silent Retreat am vazut ca insasi spirituaitatea este o eschiva.

Am sa inchei prin a va ruga sa nu credeti nimic din ceea ce ati citit. Este experienta mea personala. Daca ceva din ceea ce v-am impartasit este un adevar (aplicabil) si pentru voi, deja ati simtit intuitiv instantaneu. Acolo unde vreti sa detaliez, cereti.

SE VA INTAMPLA!

...dar de fapt.... care e chestia?!?

Si dacă va fi să să pier şi să nu fiu lângă el când are să se'ntrebe... îmi pun nădejdea într-unul dintre voi să-i duceţi scrisorile mele!

A 3'a scrisoare

Poate că într-o zi te vei întreba, sec: ... dar de fapt... care e chestia?!?

Încep cu o simplă rugăminte - să nu accepţi şi să nu respingi nimic din ceea ce îţi scriu acum fără să cauţi în tine dacă simţi că e adevărat sau nu. Poate deja ai înţeles de ce te rog acest lucru. Poate că vei înţelege după ce parcurgi tot textul. Dacă nu, cu siguranţă vei înţelege... în cele din urmă...

Aveam vreo 16 ani, poate 18. Mă tot luptam cu Noul Testament, Steinhardt, Stăniloaie, Eliade şi mult SF. Într-una din zile, mergând pe stradă, am experimentat ceva unic: o stare incredibilă de pace interioară. Oamenii din jurul meu parcă pluteau iar lucrurile încercau timid să radieze lumină. Simţeam cum iubesc tot ce mă înconjura. Apoi în minte mi-a apărut ideea că totul, dar absolut totul... există pentru mine. Şi... fireşte, a urmat o "cădere" drastică. Brusc, au început temerile şi acuzele: ...cum pot gândi aşa ceva?... am luat-o razna?!? ... ăsta nu e cel mai concret exemplu de narcisism?!? şamd

Nu am avut pe nimeni lângă mine în acea perioadă a vieţii mele care să mă îndrume. Cineva care să îmi explice că ceea ce experimentasem reprezintă un mare adevăr. Şi că ideea pentru care măturam cu mine pe jos este şi ea, la rândul ei, un mare adevăr.

Au trecut ani. Cu situaţii de viaţă. Bune. Rele. Situaţii. Viaţă. Mereu cu aceeaşi întrebare: ... dar de fapt... care e chestia?!?

Şi din miliarde de răspunsuri, am înţeles că "totul", dintr-o anumită perspectivă, există pentru mine. Cum aşa? Iată cum: tot ceea ce experimentez, gust, miros, aud, văd şamd este doar o percepţie. Simt durerea. Dar la stomatolog, sub anestezie, extracţia dentară e nedureroasă. Văd, dar dacă îmi acopăr ochii nu mai văd şamd. Dacă aş fi lobotomizat, nu aş mai percepe aproape nimic. Aşadar, totul este o percepţie, se naşte din creier. Din minte.

Numai că mintea vrea să înţeleagă. Mintea nu experimentează. Mintea operează cu noţiuni, etichete, concepte, abstractizări şa. Astfel, ea crează un şablon, o "gaură a cheii" prin care percep exteriorul. Mintea intermediază viaţa, spus mai pe şleau. Mai mult decât atât, mintea vrea să îmi spună dacă un lucru există sau nu. Şi cum e acel lucru. Ce culoare are, ce gust, miros. O face prin gaura cheii însă. Şi atunci te întrebi: CE EXISTĂ, DE FAPT, CU ADEVĂRAT?!?

Ceea ce există cu siguranţă este viaţa. Sunt viu. Eşti viu. Ea.draga.mea e vie. Viaţa este singurul învăţător. Singurul maestru. Singurul lucru de învăţat şi de experimentat.

Viaţa nu este mintea. Mintea încearcă să înţeleagă viaţa, dar viaţa conţine mintea.... nu invers. Şi astfel, viaţa în sine îţi stă la dispoziţie să o trăieşti. Să o experimentezi. Să o înţelegi.

Viaţa există pentru mine. Viaţa există pentru tine. Viaţa există pentru ea.draga.mea. Viaţa există pentru tot. Viaţa există. Viaţa se trăieşte pe sine prin fiecare dintre noi, prin tot.

Am trăit acea pace interioară pentru simplul motiv că mă împrietenisem cu viaţa. Atât de simplu. În acea clipă, am fost în deplin acord cu viaţa în sine. Nu trăiam viaţa, ci lăsam viaţa să mă trăiască, să-şi îndeplinească scopul.

Observarea atentă a vieţii este poate cea mai directă cale spre iluminare, adică spre transcenderea minţii. Eliminarea şablonului, a găurii cheii. Observarea atentă a vieţii fără a genera judecăţi. Judecăţile sunt ale minţii. "Prăbuşirea în sine".... întoarcerea către interior este cheia.

PACE!